Cunoscut şi drept Guru Rinpoche („Preţiosul Maestru”), Padmasambhava este considerat a fi întemeietorul buddhismului tibetan, tradiţia atribuindu-i un rol esenţial în diseminarea buddhismului printre tibetani. Şi totuşi nu ştim foarte multe despre el, iar ceea ce se cunoaşte pare a fi mai degrabă legendă, decât certitudine istorică: născut miraculos dintr-o floare de lotus (Padmasambhava însemnând chiar „Cel Născut din Lotus”), era originar din Oddiyana - o regiune a Indiei antice adesea identificată cu valea Swat din Pakistanul de azi, a trăit undeva prin secolul al VIII-lea şi, deşi era fiul adoptiv al regelui din Oddiyana, şi-a petrecut o bună parte a vieţii ca yoghin rătăcitor prin India de nord şi Nepal, ajungând la realizarea ca maestru vajrayana în peştera Maratika din Nepal, împreună cu Mandarava, consoarta sa indiană. În Tibet a ajuns prin a doua jumatate a secolului al VIII-lea, fiind invitat de regele tibetan Trisong Detsen la sugestia învăţatului indian Shantarakshita, iar sosirea lui Padmasambhava acolo a făcut posibilă ridicarea Samye Gompa, prima mânăstire buddhistă din Tibet, şi convertirea la buddhism a unui mare număr de tibetani.
În pofida prestigiului neegalat de care Guru Rinpoche se bucură în buddhismul tibetan, existenţa istorică a marelui maestru sau importanţa rolului său în răspândirea buddhismului în Tibet au fost, nu o dată, contestate sau minimizate de tibetologii occidentali. Există, totuşi, cel puţin cinci texte tibetane ce nu provin de la discipolii marelui maestru şi sunt anterioare celor mai vechi biografii rămase de la aceştia, care în mod cert merită a fi examinate pentru a încerca creionarea unui portret istoric al lui Padmasambhava: este vorba despre dBa’ bzhed („Testamentul lui dBa”) și patru texte din colecţia de manuscrise descoperite în Dunhuang - Pelliot tibétain 44, IOL Tib J 321, IOL Tib J 644 și Pelliot tibétain 307, din care rezultă că personalitatea fascinantă a marelui maestru a lăsat o impresie foarte puternică asupra contemporanilor şi a impulsionat în mod decisiv, la puţină vreme după trecerea sa prin Tibet, spre crearea imaginii mitice care i se atribuie în buddhismul tibetan.
Însă dincolo de puţinele cronici sau texte tibetane care îi confirmă istoricitatea, Padmasambhava este eroul unui număr uriaş de namtar, biografii ale maestrului, care adesea sunt revelate ca terma, învăţături-tezaur transmise prin timp de la maeştrii din vechime către maeştri din vremuri mai recente, numiţi tertőn. Guru Rinpoche este văzut de tradiţie ca având opt manifestări cu puteri supranaturale, este figura centrală, cu o mare încărcătură simbolică, în multe practici vajrayana din buddhismul tibetan (cu precădere din şcoala Nyingma), este asociat cu învăţăturile Dzogchen, „Marea Perfecţiune”, şi este considerat a fi sursa de inspiraţie a unui număr considerabil de terma, învăţături-tezaur. Iar pentru o bună parte dintre buddhiştii tibetani Padmasambhava rămâne Guru Rinpoche, „Preţiosul Maestru” din care coboară liniile de transmitere ale celor mai vechi învăţături buddhiste propagate în Tibet, adică maestrul maeştrilor. Poate de aceea tibetanii îl compară uneori cu Buddha Shakyamuni şi îl numesc, cu infinită devoţiune Sangye Nyipa, „ Al Doilea Buddha”.