Având în vedere relaţia foarte strânsă dintre buddhismul tantric (numit şi buddhism Vajrayāna) şi buddhismul tibetan, uneori se tinde la echivalarea lor mecanică, de parcă ar fi vorba despre două denumiri diferite pentru aceeaşi subdiviziune din cadrul buddhismului. Însă între cele două nu se poate pune semnul egalităţii, astfel cum voi clarifica în cele ce urmează.
Cele trei subdiviziuni principale ale buddhismului
Cele trei subdiviziuni majore din cadrul buddhismului sunt buddhismul Hīnayāna („Micul Vehicul”, care include, în prezent, doar şcoala Theravāda), buddhismul Mahāyāna („Marele Vehicul”) şi buddhismul Vajrayāna („Vehiculul de Diamant”).
Buddhismul Hīnayāna
este răspândit în Sri Lanka (Ceylon), Myanmar (Birmania), Thailanda, Laos şi
Cambodgia, în timp ce buddhismul Mahāyāna are adepţi în China, Japonia, Coreea,
Vietnam, Taiwan şi Singapore; iar buddhismul Vajrayāna este răspândit în Tibet
(mă refer nu doar la Regiunea Autonomă Tibet, ci şi la celelalte provincii din
China care sunt locuite de tibetani, precum Sichuan şi Qinghai), în Mongolia,
în Kalmykia (din sudul Rusiei), în Nepal, în Bhutan, în câteva regiuni
himalayene din nordul Indiei (Ladakh, Himachal Pradesh, Sikkim şi Arunachal
Pradesh) şi chiar în Japonia.
Buddhismul tantric, sau Vajrayāna
Pentru a face lucrurile
şi mai complicate, buddhismul Vajrayāna este
cunoscut sub felurite denumiri: în occident i se mai spune şi buddhism tantric,
buddhism ezoteric sau tantra buddhistă, în timp ce în orient mai este cunoscut
ca Mantrayāna („Calea Mantrei”), Tantrayāna („Calea Tantrei”) sau Guhyamantrayāna („Calea Mantrei
Secrete”), iar pentru tibetani, ca sang ngak („Mantra
Secretă”) ori gyű (însemnând pur şi simplu „Tantra”).
Ironia sorţii a vrut ca buddhismul tantric să dispară complet din India, ţara sa de origine: în secolul al XII-lea el s-a stins cu totul la sud de Himalaya, sub copitele cailor invadatorilor musulmani ai Indiei, dar s-a „refugiat” la nord de Himalaya, în Tibet. Cu două excepţii: în valea himalayană Kathmandu, din Nepal, a supravieţuit buddhismul newar, mai vechi decât buddhismul tibetan şi cel mai apropiat de buddhismul Vajrayāna dispărut din India, care e practicat de o parte a minorităţii newar din Nepal; iar dintre comunităţile de adepţi ai buddhismului Vajrayāna care fuseseră răspândite prin orient, buddhismul ezoteric chinez, numit Zhēnyán, aproape că a dispărut (deşi recent el pare a reînvia), în timp ce buddhismul ezoteric japonez, numit Shingon, a supravieţuit până azi şi are ramificaţii în Coreea de sud şi China.
Buddhismul tibetan
Însă cel mai important reprezentant al buddhismului tantric din prezent
rămâne, fără nicio îndoială, buddhismul tibetan, atât după număr de adepţi, cât
şi după răspândirea sa în lume: în Europa, de pildă, existau adepţi ai
buddhismului tibetan doar în Kalmykia (o mică republică din sud-estul părţii
europene a Rusiei, unde kalmykii, de origine mongolă, s-au aşezat doar prin
secolul al XVII-lea, după ce deja adoptaseră buddhismul tibetan), însă azi
există deloc puţini occidentali care l-au adoptat; iar în Americi şi Australia nici măcar nu existau buddhişti până acum
câteva decenii, dar astăzi există comunităţi prospere de adepţi ai buddhismului
tibetan. Oare mai trebuie reamintit şi prestigiul uriaş de care se bucură în
toată lumea Dalai Lama, conducătorul buddhismului tibetan?
Însă totuşi, buddhismul tibetan nu este unicul
reprezentant al buddhismului tantric: oricât de zdrobitoare ar fi ponderea sa
în cadrul buddhismului Vajrayāna, buddhismul newar din Nepal şi buddhismul
Shingon din Japonia nu pot fi uitate; mai mult de atât, buddhismul tibetan nu
cuprinde doar elemente Vajrayāna
(deşi, în mod cert, ele sunt definitorii), ci şi elemente din Hīnayāna („Micul
Vehicul”) şi din Mahāyāna („Marele Vehicul”). Aşadar între buddhismul tantric
şi buddhismul tibetan există doar o suprapunere parţială, care lasă în afara
ariei comune zone deloc neglijabile: cele două sunt foarte strâns legate, dar
nu pot fi echivalate.
Acestea fiind zise,
despre Padmasambhava, eroul cărţii scrise de mine, se poate
afirma cu temei doar faptul că este fondatorul buddhismului tibetan, dar nu şi că ar
fi fondator al buddhismului tantric. Să nu uităm, când Padmasambhava a plecat din India şi
Nepal şi a ajuns în Tibet, în secolul al VIII-lea, buddhismul tantric deja era
răspândit prin mai tot spaţiul indian, de cel puţin câteva decenii...
Despre carte Despre autor