Templul de aramă: Biografia lui Padmasambhava, întemeietorul buddhismului tibetan

Originar din India, Padmasambhava a ajuns în Tibet prin a doua jumătate a secolului al VIII-lea şi, deşi nu se ştie prea bine cât timp a petrecut acolo şi care a fost anvergura operei sale de misionariat, este creditat de tradiţie cu un rol atât de important în răspândirea buddhismului în Tibet, încât adesea este considerat părintele fondator al buddhismului tibetan.

Pornind de la biografia marelui maestru care a schimbat definitiv destinul Tibetului, cartea „Templul de Aramă. Biografia lui Padmasambhava, întemeietorul buddhismului tibetan”, de Lucian Maidanuc, ne prezintă portretul său din perspectiva celor şapte ipostaze în care imaginea lui Padmasambhava apare în ea. Este un portret complex, surprins din şapte unghiuri diferite, cele şapte ipostaze putând fi comparate cu şapte faţete ale unui diamant: deşi fiecare dintre ele are o personalitate distinctă şi propria sa strălucire, totuşi doar împreună, toate şapte, pot desăvârşi frumuseţea perfectă, fără nicio umbră sau fisură, cu care diamantul ne încântă ochii.

Aşadar, cartea de faţă ne prezintă portretul multidimensional al întemeietorului buddhismului tibetan, așa cum apare el într-un text tibetan pe cât de frumos şi tulburător, pe atât de inspirat şi profund: Zangs gling ma, „Templul de Aramă” – una dintre cele mai cunoscute biografii ale lui Padmasambhava.

Cine este Padmasambhava?                                                                                                                        Despre autor

Buddhismul tibetan şi buddhismul tantric, sau Vajrayāna: care e corelaţia dintre ele?

Având în vedere relaţia foarte strânsă dintre buddhismul tantric (numit şi buddhism Vajrayāna) şi buddhismul tibetan, uneori se tinde la echivalarea lor mecanică, de parcă ar fi vorba despre două denumiri diferite pentru aceeaşi subdiviziune din cadrul buddhismului. Însă între cele două nu se poate pune semnul egalităţii, astfel cum voi clarifica în cele ce urmează.

Buddhism sau budism?

La prima vedere, întrebarea aceasta ar putea părea o simplă preţiozitate: cum este corect să fie scrise, în limba română, cuvintele derivate din epitetul Buddha (însemnând „trezit”), atribuit lui Siddhārtha Gautama, cunoscut ca Śākyamuni? Budism şi budist, cum s-a încetăţenit la noi de ceva vreme, sau buddhism şi buddhist?

Cele opt manifestări ale lui Guru Rinpoche (Padmasambhava) în Zangs gling ma

În tradiţia buddhismului tibetan sunt foarte cunoscute Cele opt manifestări ale lui Guru Rinpoche, numite în tibetană Guru Tsengyé: opt forme exterioare pe care Padmasambhava le-a asumat în împrejurări şi perioade diferite ale vieţii sale, care ar putea semnifica opt personificări ale energiilor interioare pe care maestrul le-a manifestat în exterior, sau ale bătăliilor spirituale pe care le-a purtat.

Copyright: Shejun Agency / Loden Foundation; Sursa foto: Mandala Collections.

Articole despre Padmasambhava

În perioada în care lucram la redactarea tezei de doctorat (transformată mai târziu în carte), am scris două articole despre Padmasambhava, ambele publicate în Romanian Journal of Indian Studies, publicaţia anuală a Centrului Clujean pentru Studii Indiene, coordonată de Mihaela Gligor.

Primul dintre aceste articole, apărut în 2021, se numeşte „Despre imaginea lui Padmasambhava în textele tibetane anterioare Zangs gling ma” (“On the image of Padmasambhava in Tibetan texts preceding Zangs gling ma”), iar el analizează cele cinci texte referitoare la Padmasambhava, care au fost scrise înainte de Zangs gling ma (dBa’ bzhed și patru manuscrise descoperite în Dunhuang - Pelliot tibétain 44, IOL Tib J 321, IOL Tib J 644 și Pelliot tibétain 307), într-o încercare de a contura un portret istoric al lui Padmasambhava, diferit de portretul mitizat creat de Zangs gling ma și de biografiile revelate care au urmat. Articolul poate fi citit integral aici, pe pagina de Internet a Centrului Clujean pentru Studii Indiene, sau aici, pe pagina academia/edu.

Al doilea articol, publicat în 2023, este intitulat „O privire comparativă între Zangs gling ma și textele despre Padmasambhava anterioare ei” (“A Comparative Overview between Zangs gling ma and Previous Texts on Padmasambhava”), iar el compară cele cinci texte referitoare la Padmasambhava anterioare Zangs gling ma (menţionate deja mai sus) cu textele din Zangs gling ma, într-o încercare de a identifica similitudinile și diferențele dintre ele și de a ajunge la concluzii rezultate din examinarea lor împreună. Tot aici am abordat şi problema credibilității istorice a Zangs gling ma, luând în considerare legătura sa cu dBa’ bzhed, precum și problema duratei șederii lui Padmasambhava în Tibet, prin identificarea textelor din Zangs gling ma care se referă la locurile din Tibet în care a stat maestrul. Articolul poate fi citit integral aici, pe pagina de Internet a Centrului Clujean pentru Studii Indiene, sau aici, pe pagina academia/edu.

Despre carte                                                                                                                                                       Despre autor

Locuri legate de Padmasambhava

În Zangs gling ma, biografia lui Padmasambhava despre care am scris în Templul de aramă, sunt menţionate mai multe locuri din India, Nepal şi Tibet, în care s-au petrecut episoade definitorii pentru devenirea marelui maestru. Am avut norocul să călătoresc prin trei asemenea locuri, aşa că a vorbi despre ele înseamnă, pentru mine, a rememora trei episoade din viaţa lui Padmasambhava, astfel cum ele apar în această biografie.

Rewalsar sau Tso Pema, Lacul Florii de Lotus: arderea pe rug, alături de prinţesa Mandarava

Rewalsar este o mică aşezare într-o regiune deluroasă din Himalaya, la mică distanţă de oraşul Mandi, din statul nord-indian Himachal Pradesh. Aşezarea are în mijloc un lac sacru, pe care tibetanii îl numesc Tso Pema, „Lacul Florii de Lotus”, şi îl asociază cu una dintre cele mai cunoscute legende despre Padmasambhava şi consoarta sa indiană, Mandarava.

În capitolul 4 din Zangs gling ma se relatează că Padmasambhava şi Mandarava se întorceau de la peştera Maratika din Nepal, unde au practicat împreună până au reuşit să obţină realizarea ca vidyadhara al longevităţii. Când au ajuns înapoi, în Zahor, s-a confruntat cu ostilitatea localnicilor şi a regelui Arsadhara, încă furios că fiica sa, prinţesa Mandarava, fugise cu un yoghin rătăcitor. Aşa că localnicii i-au legat pe cei doi şi i-au pus pe un rug aprins, cu intenţia de a-i arde. După mai mult de trei zile fumul rugului încă nu dispăruse, aşă că oamenii au venit să vadă ce se întâmplă; o pală de foc a izbucnit, mistuind în flăcări palatul regal, iar uleiul de susan ce fusese turnat pe rug s-a transformat într-un lac mare, acoperit de flori de lotus. În mijloc, pe o floare de lotus deschisă, stăteau îmbrăţişaţi maestrul şi consoarta sa, cu totul nevătămaţi.

Văzând miracolul, regele şi cei din jurul său au înţeles ce eroare făcuseră şi s-au înclinat maestrului şi consoartei sale, ca unor fiinţe iluminate. În frunte cu regele, locuitorii ţării Zahor s-au convertit la dharma buddhistă, iar devoţiunea lor faţă de maestru i-a adus la nivelul fără întoarcere, cel de al treilea stadiu dintre cele patru care pot fi atinse de adepţii Hinayana. Însă simbolistica acestui episod superb din Zangs gling ma merge mult dincolo de semnificaţia aparentă a textului, şi în mod sigur merită explorată pe îndelete.

Peştera Yangleshö, din Pharping: supunerea spiritelor, alături de prinţesa Shakyadevi

Pharping se află în Nepal, în sudul văii Kathmandu, la mică distanţă de capitala ţării. Este o aşezare modestă, dar cele două peşteri de aici, Yangleshö si Asura, sunt foarte cunoscute pentru pelerini: potrivit tradiţiei, în ele au meditat Padmasambhava şi consoarta sa nepaleză, prinţesa Shakyadevi, înainte ca maestrul să pornească în călătoria sa spre Tibet.

Din capitolul 5 al Zangs gling ma putem afla că, la puţin timp după sosirea celor doi în peştera Yangleshö, spiritele locale au creat obstacole în calea lor, care s-au materializat în secetă, foamete, boli pentru oameni şi molime pentru animale. Padmasambhava a înţeles că are nevoie de ajutor, aşa că a trimis doi discipoli la maeştrii săi din India, pentru a le cere o învăţătură prin care să poată supune spiritele. Maestrul Prabhahasti, unul dintre cei opt vidyadhara ai Indiei, i-a trimis învăţături Vajrakilaya, cu care spiritele au fost înfrânte.

Padmasambhava a alcătuit o sadhana combinată a lui Vishuddha şi Vajrakilaya, şi îndeplinind această sadhana a ajuns la realizarea supremă, ca vidyadhara al mahamudra. Spirite locale din mai multe clase i s-au supus de îndată, iar maestrul le-a legat prin jurământ ca gardieni ai învăţăturilor Vajrakilaya.

Samye Gompa: prima mânăstire buddhistă din Tibet

Aflată în valea Yarlung, care a constituit nucleul de formare al statului tibetan, Samye Gompa a fost construită undeva între anii 775-779, fiind cea mai veche mânăstire buddhistă din întregul Tibet. Nu departe de ea se află oraşul Tsetang, unde odinioară a fost prima capitală a regatului tibetan, şi palatul Yungbulakang, despre care tradiţia susţine că ar fi prima construcţie din Tibet.

În capitolul 11 al Zangs gling ma se arată că Padmasambhava a supus şi legat prin jurământ toate clasele de spirite locale, care înainte împiedicaseră, prin obstacolele create, ridicarea mânăstirii Samye. Apoi toate spiritele supuse de maestru au fost puse la treabă pentru construirea mânăstirii. Este adevărat că Padmasambhava nu a reuşit să supună complet spiritele naga, însă chiar şi acestea au contribuit la finalizarea mânăstirii, aducând pe apele fluviului Tsangpo, în mod miraculos, tot lemnul necesar pentru construcţie.

Trebuie spus că ridicarea mânăstirii Samye fusese începută înainte de sosirea lui Padmasambhava în Tibet, la porunca regelui tibetan Trisong Detsen, sfătuit de învăţatul buddhist Shantarakshita, din India. Cei doi deciseseră că ridicarea primei mânăstiri buddhiste în Tibet era primul pas necesar pentru a începe convertirea la buddhism a tibetanilor, însă felurite circumstanţe negative împiedicaseră, în mod repetat, construirea mânăstirii. Acesta a fost, de altfel, motivul invitării lui Padmasambhava în Tibet: văzând cum este obstrucţionată construirea mânăstirii, Shantarakshita îi ceruse regelui Trisong Detsen să îl cheme în Tibet pe Padmasambhava.

Despre carte                                                                                                                                                       Despre autor

Întrebări şi răspunsuri

Îmi place să cred că deja te-am făcut curios despre ceea ce am de povestit pe această pagină de Internet. Îndeajuns de curios, sper eu, încât să ai deja în minte câteva întrebări, la care să-ţi doreşti să afli răspunsuri cât mai repede. Cum ar fi, de pildă, cele de mai jos:

Cine este Padmasambhava?

Cunoscut şi drept Guru Rinpoche („Preţiosul Maestru”), Padmasambhava este considerat a fi întemeietorul buddhismului tibetan, tradiţia atribuindu-i un rol esenţial în diseminarea buddhismului printre tibetani. Şi totuşi nu ştim foarte multe despre el, iar ceea ce se cunoaşte pare a fi mai degrabă legendă, decât certitudine istorică. Dar mai multe despre Padmasambhava poţi citi aici.

Unde sunt practicate, în România, învăţăturile lui Padmasambhava?

Răspunsul la această întrebare este cât se poate de simplu: în Merigar East, lângă comuna 23 August din judeţul Constanţa, la mică distanţă de Mangalia. Este un loc cu totul aparte, nu departe de ţărmul Mării Negre, unde câmpia şi cerul amintesc de energia magică a Tibetului. Iar mai multe despre Merigar East vei putea afla aici.

Ce maestru a transmis, în România, învăţăturile lui Padmasambhava?

Namkhai Norbu Rinpoche (1938-2018) este numele maestrului tibetan care a transmis în România, în Merigar East, învăţăturile Dzogchen, provenite de la Padmasambhava. El coboară dintr-o linie neîntreruptă de maeștri tibetani care au transmis învăţăturile Dzogchen prin viu grai, din generaţie în generaţie, urcând înapoi în timp până în secolul al VIII-lea, la Padmasambhava. Mai multe despre Namkhai Norbu Rinpoche poţi citi aici.

Ce învăţături ale lui Padmasambhava sunt transmise în România?

Învăţăturile transmise de maestrul Namkhai Norbu Rinpoche în România, în Merigar East, sunt învăţăturile Dzogchen („Marea Perfecţiune”), numite şi Atiyoga, considerate a fi învăţăturile cele mai înalte din buddhismul tibetan şi esenţa tuturor învăţăturilor buddhiste. Iar învăţăturile Dzogchen provin chiar de la Padmasambhava, după cum poţi citi aici.

Iar dacă răspunsurile de mai sus te-au făcut şi mai curios, ori ţi-au adus în minte şi alte întrebări, atunci înseamnă că eşti gata să mergi mai departe pe această cale, căutând răspunsuri chiar aici.

Despre carte                                                                                                                                                       Despre autor

Contact

Ce învăţături ale lui Padmasambhava sunt transmise în România?

Învăţăturile transmise de maestrul Namkhai Norbu Rinpoche în România, în Merigar East, sunt învăţăturile Dzogchen („Marea Perfecţiune”), numite şi Atiyoga, considerate a fi învăţăturile cele mai înalte din buddhismul tibetan şi esenţa tuturor învăţăturilor buddhiste. Liniile de transmitere ale învăţăturilor Dzogchen pot fi urmărite înapoi în timp nu doar până în vremea lui Padmasambhava, în secolul 8, dar şi mai înainte până la Garab Dorje, maestrul legendar care ar fi fost, potrivit tradiţiei şcolii Nyingma a buddhismului tibetan, prima fiinţă umană care ar fi primit aceste învăţături şi primul maestru Dzogchen.

În afara practicilor formale şi tehnicilor de meditaţie, învăţăturile Dzogchen includ şi Dansul Vajra, Yantra Yoga şi dansurile Khaita. Însă Namkhai Norbu Rinpoche a reamintit adesea că, deşi bazate pe tradiţia buddhismului tibetan, aceste învăţături sunt dincolo de diferenţe religioase sau sectare, astfel că în realitate ele nu aparţin şcolii Nyingma din buddhismul tibetan, şi nici măcar nici buddhismului tibetan sau vreunei orientări filozofice buddhiste:

„M-am întâlnit adesea cu tibetani care nu sunt foarte instruiți sau intelectuali; cunoscându-mă bine, mă întrebau mereu: „Cărei școli aparții?”. De-a lungul secolelor, în Tibet s-au dezvoltat patru tradiții principale ale budismului tibetan, iar dacă un tibetan aude despre un anumit învățător, este convins că acel învățător aparține în mod necesar uneia dintre cele patru școli. Dacă răspund că practic Dzogchen, atunci acea persoană va presupune că aparțin școlii Nyingma, care a păstrat textele Dzogchen. Alții, știind că am scris mai multe cărți despre Bon pentru a oferi o imagine corectă a culturii originale a Tibetului, ar putea spune că sunt Bonpo. Dar Dzogchen nu este o școală, nu este o sectă și nu este un sistem religios. Este pur și simplu o stare de cunoaștere pe care maeştrii o transmit fără a se lega de vreo tradiție sectară sau monastică. Linia Dzogchen include maeştri din toate categoriile sociale, inclusiv țărani, nomazi, aristocrați, călugări și mari figuri religioase din toate tradițiile și școlile spirituale. De exemplu, al Cincilea Dalai Lama, deși îndeplinea impecabil îndatoririle cuvenite înaltei sale poziții religioase și politice, a fost și un mare practicant Dzogchen.” (Namkhai Norbu Rinpoche, Dzogchen: The State of Self Perfection)

Despre carte                                                                                                                                                       Despre autor

Recenzii

Înainte de a fi despre Padmasambhava, cartea lui Lucian Maidanuc este despre natura umană, despre ingrata nevoie de model concret, de întruchipare, chiar și atunci când avem în vedere cele mai elevate aspecte ale vieții, cum ar fi spiritualitatea. La sfârșitul secolului XIX, un teolog creștin, Albert Schweitzer, a trecut la o meticuloasă evaluare a cercetărilor istorice referitoare la viața lui Isus și, în cele din urmă, a decis că mai mult interes teologic prezintă „Christos-ul credinței” decât „Isus al istoriei”.

Ceva mai la est, discutând despre cineva care a trăit încă și mai la est și câteva secole mai târziu, Lucian Maidanuc, un budist pe care nici propria persoană, așa iluzorie cum e predicată de el, și nici Universul - și acesta vid – nu îl lasă să se lepede de budism, încearcă să îl descopere pe Padmasambhava istoric însă „eșuează” în a discuta, pe parcursul a câtorva sute bune de pagini, despre arhetipurile ce se ascund dincolo de personaj, despre ce întruchipează Padmasambhava pentru adeptul budismului tibetan. Și am putea spune că întruchipează toate aspirațiile „religioase/spirituale” ale naturii umane, împlinirea setei după nesfârșit a omului îngrozit de finitudine, fie ea și vidă. Padmasambhava este atât maestrul cât și discipolul, este ascetul eroic, este cel ce stăpânește natura și forțele ei, este maestrul întregii omeniri, care deține întreaga cunoaștere. Padmasambhava este tot ceea ce ar vrea un om să fie; totodată, poate oferi tot ceea ce vrea omul să primească. Este mai presus de natural și deține atât de râvnita cunoaștere. Fiind și plin de compasiune, devine „Maestrul” și împărtășește cunoașterea oamenilor avizi după a ști, neresemnați cu vidul cognitiv. În context budist, unde cunoașterea are importante valențe soteriologice, gestul său este de-a dreptul mântuitor.

         Regăsim în cartea lui Lucian Maidanuc motive christice, plasate în context tibetan. Pe cât de mult a încercat budismul originar să evite divinizarea lui Buddha Śākyamuni, pe atât de tenace este budismul tibetan în demersul său de a institui un model uman care să întruchipeze în mod desăvârșit realizarea și să arate tuturor că „se poate”.

Din punctul de vedere al „tehnicii” literare și academice, lucrarea este admirabil realizată. Foarte bine documentată, foarte clar structurată, scrisă într-un limbaj și un stil care permit o lectură facilă. Cele peste 500 de pagini ale volumului nu mai par o corvoadă pentru cititor atunci când lectura decurge lejer, ba chiar într-un ritm captivant și alert. Lucian Maidanuc reușește să integreze un foarte precis jargon filosofic tibetan și sanskrit în discursul său în limba română într-un mod în care termenii de specialitate par de-a dreptul adoptați. Cu excepția notabilă a cuvintelor „buddhism”, „buddhist”, pe care, dintr-o fidelitate etimologică aproape cultică, Lucian Maidanuc îi scrie cu „ddh”, respectând originea lor sanskrită dar sfidând orice „vulgară” încercare de acomodare a lor la limba română.

O carte de peste 500 de pagini nu prea poate fi scrisă de un autor neutru, care să nu fie legat afectiv de tema abordată; Lucian Maidanuc a scris această lucrare în primul rând dintr-un spirit „profetic”, secundar valorificat într-o teză de doctorat. El crede în ceea ce spune și vrea să își convingă și cititorii. Pe de altă parte, formația sa juridică și secolul în care trăiește nu îi permit să aibă ca punct de plecare credința sa. Tocmai de aceea, cu foarte multă claritate și precizie, lucrarea debutează cu o justificare filosofică a demersului într-un capitol care expune temeiul doctrinar al budismului tibetan. Lucian Maidanuc abordează și controversata temă a complicatelor raporturi dintre budismul Mahāyāna și budismul tantric, optând pentru ipoteza continuității ridicate dintre cele două sisteme. Tot în spirit rațional-critic, se continuă cu o amplă analiză a surselor textuale pe baza cărora va avea loc discuția. Onestitatea intelectuală a autorului, chiar și colorată în înflăcărarea stacojie a devotului, se vădește la finalul lucrării; partea a cincea, cea concluzivă, abordează raportul dintre mitologic și factual din ceea ce s-a discutat anterior. Provocarea sceptică căreia Lucian Maidanuc acceptă să îi dea curs face ca lucrarea să fie și actuală, relevantă nu doar pentru cel ce simpatizează cu budismul dar chiar și pentru un ateu/agnostic interesat de mentalitatea tantrismului tibetan.

Prin precizie, claritate și erudiție, cartea lui Lucian Maidanuc face lumină într-o zonă renumită întrucâtva tocmai datorită impenetrabilului său mister și anume lumea budismului tibetan. Rămân deschideri spre transcendent, spre magie, spre eludarea constrângerilor naturale, dar totul este pus într-o ordine de secol XXI. Cititorul contemporan chiar pricepe ce se întâmplă în mintea unui budist și chiar își poate regăsi propriile arhetipuri – descrise poate în limbaj christic sau psihanalitic – în acea lume care acum i se arată cu un grad rezonabil de inteligibilitate. Am putea spune că, prin admirabila sa claritate și erudiție, Lucian Maidanuc dezvrăjește puțin Tibetul, elucidându-l. Desigur, nu pe de-a-ntregul.

                                                                                                          Dr. Ovidiu Cristian Nedu

Răsfoieşte cartea

Ştiu, este cu adevărat minunat să poţi răsfoi orice carte care îţi stârneşte curiozitatea, chiar şi pentru o singură clipă. Aşa că iată aici câteva pagini de la începutul cărţii, din care se vede ce îşi propune ea, iar aici un scurt fragment despre buddhismul tantric, care constituie contextul religios al biografiei lui Padmasambhava. Încă este prea puţin? Bun, atunci poţi răsfoi mai mult aici.

Cine este Padmasambhava?                                                                                                Despre autor

Despre imaginea lui Padmasambhava în Zanglingma (prelegere online, 28 februarie)

În această prelegere voi explora imaginea lui Padmasambhava prin prisma primei biografii complete a marelui maestru, cunoscută sub numele de Zanglingma („Templul de Aramă”), o învățătură terma atribuită lui Nyangral Nyima Özer, un important maestru tertön care a trait în Tibetul Central, în secolul al XII-lea. 

Aşa că voi căuta să creionez cele șapte ipostaze distincte care formează portretul lui Padmasambhava în textele Zanglingma: Ascetul Nebun (nyönpa), Discipolul (lobma), Eroul (pawo), Îmblânzitorul de Demoni (düdul), Maestrul (lobpön), Omniscientul (künkhyen) și Iluminatul (sangyé).

Prelegerea va fi online, pe zoom, sâmbătă, 28 februarie 2026, începând cu ora 16 (ora României), şi este organizată de Institutul Shang Shung din Londra. Mai multe despre prelegere puteţi găsi aici.

Despre carte                                                                                                                                                       Despre autor

Despre autor

Primul meu contact concret cu buddhismul tibetan a fost în toamna anului 2009, în Dharamshala, capitala din India a exilului tibetan, unde câteva zile am participat la învăţături cu Sfinţia Sa Dalai Lama. Aproape imediat am fost fascinat de Padmasambhava; mi-am dorit să aflu cât mai multe despre marele maestru, iar curiozitatea aceasta m-a condus în faţa maestrului tibetan Namkhai Norbu Rinpoche, în 2011. I-am urmat învăţăturile timp de şapte ani, ca discipol, până când el a trecut dincolo în 2018. Treptat am înţeles că învăţăturile Dzogchen primite de la maestrul meu Namkhai Norbu Rinpoche sunt chiar învăţăturile transmise de Padmasambhava acum peste douăsprezece secole, perpetuate din maestru în maestru până în zilele noastre. Am continuat să urmez aceste învăţături şi după 2018, deci Namkhai Norbu Rinpoche mi-a rămas maestru până astăzi.

În septembrie 2018 am fost admis la Şcoala Doctorală de Studii Literare şi Culturale din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. Luasem hotărârea temerară să scriu o lucrare de cercetare doctorală chiar despre Padmasambhava: Imaginea lui Padmasambhava în Zangs gling ma. Nu a fost deloc uşor, ci dimpotrivă, dar am finalizat redactarea tezei de doctorat în septembrie 2023, după care am susţinut-o în ianuarie 2024. Iar imediat după aceea teza de doctorat s-a transformat în carte: Templul de aramă. Biografia lui Padmasambhava, întemeietorul buddhismului tibetan, care a apărut în iunie 2024 la Editura Herald. 

Începând cu 2022 am susţinut un seminar de Buddhism tibetan în faţa masteranzilor din programul masteral de Studii Religioase – Texte şi Tradiţii din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. Iar în martie 2025 am revenit în consiliul director al Asociaţiei Comunitatea Internaţională Dzogchen – Merigar East, cu sediul în comuna 23 August din judeţul Constanţa, înfiinţată de maestrul tibetan Namkhai Norbu Rinpoche pentru a asigura păstrarea şi perpetuarea învăţăturilor Dzogchen. Din când în când călătoresc prin India, pentru care am o adevărată pasiune, sau prin locuri legate de Padmasambhava, iar în restul timpului sunt avocat.

                                                                                                                 Lucian Maidanuc

Post scriptum: iar dacă doresti să mă contactezi, îmi poti scrie pe adresa: contact[at]padmasambhava[dot]ro.

Ce maestru a transmis, în România, învăţăturile lui Padmasambhava?

Namkhai Norbu Rinpoche (1938-2018) este numele maestrului tibetan care a transmis în România, în Merigar East, învăţăturile Dzogchen, provenite de la Padmasambhava. El coboară dintr-o linie neîntreruptă de maeștri tibetani care au transmis învăţăturile Dzogchen prin viu grai, din generaţie în generaţie, urcând înapoi în timp până în secolul al VIII-lea, la Padmasambhava. 

Namkhai Norbu Rinpoche s-a născut în Derge din provincia Kham, din Tibetul de est. Încă din copilărie a fost recunoscut ca reîncarnare (tulku) a lui Adzom Drukpa (1842-1924), un mare maestru Dzogchen, iar mai apoi ca reîncarnare a lui Shabdrung Ngawang Namgyal (1594-1651), primul dharmaraja (chögyal) al Bhutanului. A urmat studii buddhiste riguroase, primind învățături şi iniţieri de la mari maeștri buddhişti din Tibet, iar în 1955 l-a întâlnit pe Changchub Dorje (1826-1961), care i-a devenit maestru principal şi l-a inspirat profund pentru tot restul vieții. 

În 1958, din cauza invaziei chineze în Tibet, Namkhai Norbu Rinpoche s-a mutat în Sikkim, unde a rămas doi ani, lucrând ca editor de cărţi tibetane. În 1960 s-a mutat în Italia, la invitaţia renumitului tibetolog şi orientalist Giuseppe Tucci. Până în 1964 a ţinut seminarii de yoga, medicină și astrologie tibetană la IsMEO, Istituto per il Medio e l’Estremo Oriente din Roma, colaborând cu Giuseppe Tucci ca cercetător asociat, iar din 1964 până în 1992 a fost profesor la Istituto Orientale din Napoli, unde a predat limba mongolă, limba tibetană și istoria culturii tibetane. 

În 1971, în Napoli, Namkhai Norbu Rinpoche a început să predea studenţilor săi italieni Yantra Yoga, iar în 1976 a început să le transmită şi învăţături Dzogchen, astfel punând bazele Comunităţii Dzogchen. În 1981 a fondat Merigar, primul centru al Comunităţii Dzogchen, în localitatea Arcidosso din Toscana. După el au mai fost întemeiate multe alte centre, răspândite prin Europa, Statele Unite, Rusia, America Latină, Australia şi Asia, iar capitala acestei reţele globale a devenit Dzamling Gar, din insula Tenerife. 

În 1988, Namkhai Norbu Rinpoche a întemeiat ASIA (Associazione per la Solidarieta Internazionale in Asia), cu scopul de a contribui la conservarea identității și a patrimoniului istoric și cultural al comunităţilor locale din Tibet și regiunea Himalayei. Iar în anul 1989 a fondat Institutul Shang Shung, cu scopul conservării şi promovării culturii tibetane, care s-a angrenat într-o acţiune temerară de traducere a unor texte tibetane remarcabile în limbi occidentale. Însă Chögyal Namkhai Norbu Rinpoche a lăsat în urma sa nu doar o comunitate de practicanţi ai învăţăturilor Dzogchen întinsă pe mai toate continentele lumii, ASIA şi Institutul Shang Shung, ci şi un număr impresionant de cărţi publicate, acoperind domenii ale culturii tibetane precum istoria Tibetului, medicină şi astrologie tradiţională tibetană, buddhism tibetan şi învăţături Dzogchen.

Despre carte                                                                                                                                                       Despre autor

Unde sunt practicate, în România, învăţăturile lui Padmasambhava?

Răspunsul la această întrebare este cât se poate de simplu: în Merigar East, lângă comuna 23 August din judeţul Constanţa, la mică distanţă de Mangalia, sunt practicate, de 20 de ani, învăţăturile lui Padmasambhava. Este un loc cu totul aparte, nu departe de ţărmul Mării Negre, unde câmpia şi cerul amintesc de energia magică a Tibetului.

Aici este sediul Asociaţiei Comunitatea Internaţională Dzogchen - Merigar East, unul dintre centrele pe care Comunitatea Internaţională Dzogchen le are peste tot prin lume. Şi încă din 2011, când am ajuns prima oară în Merigar East, am înţeles că aici sunt practicate chiar învăţăturile lui Padmasambhava, transmise peste timp, din maestru în maestru, din vremea marelui maestru până în zilele noastre.

Merigar East a fost întemeiat în anul 2006 de către maestrul tibetan Namkhai Norbu Rinpoche, aşa că în anul 2026 are de sărbătorit 20 de ani de existenţă. Din 2007 şi până în 2015 Merigar East a găzduit, în fiecare vară, câte o retragere de învăţături Dzogchen condusă de Namkhai Norbu Rinpoche, iar retrageri de învăţături Dzogchen conduse de instructori autorizaţi de maestru se desfăşoară acolo şi în prezent. Iar pentru 2026 sau 2027 se plănuieşte o retragere de învăţături cu Namkhai Yeshi, fiul şi succesorul spiritual al lui Namkhai Norbu Rinpoche, chiar în Merigar East.

Însă Merigar East nu este doar un loc de retrageri spirituale, ci și un spațiu viu de practică și întâlnire. Pe parcursul anului se desfășoară cursuri de Yantra Yoga, meditație, Khaita (dansuri tibetane), activități culturale și evenimente deschise publicului larg. Comunitatea reunește practicanți din România și din multe alte țări, oferind un mediu prietenos și deschis tuturor celor interesați de tradiția Dzogchen.

Şi deși învățăturile Dzogchen au la bază tradiția buddhismului tibetan, Merigar East este un centru deschis tuturor, indiferent de religie sau experiență spirituală. Oricine dorește să cunoască mai mult despre Dzogchen, cultura tibetană sau practicile buddhiste de meditație este binevenit aici, în Merigar East.

Despre carte                                                                                                                                                       Despre autor

Cine este Padmasambhava?

Cunoscut şi drept Guru Rinpoche („Preţiosul Maestru”), Padmasambhava este considerat a fi întemeietorul buddhismului tibetan, tradiţia atribuindu-i un rol esenţial în diseminarea buddhismului printre tibetani. Şi totuşi nu ştim foarte multe despre el, iar ceea ce se cunoaşte pare a fi mai degrabă legendă, decât certitudine istorică: născut miraculos dintr-o floare de lotus (Padmasambhava însemnând chiar „Cel Născut din Lotus”), era originar din Oddiyana - o regiune a Indiei antice adesea identificată cu valea Swat din Pakistanul de azi,  a trăit undeva prin secolul al VIII-lea şi, deşi era fiul adoptiv al regelui din Oddiyana, şi-a petrecut o bună parte a vieţii ca yoghin rătăcitor prin India de nord şi Nepal, ajungând la realizarea ca maestru vajrayana în peştera Maratika din Nepal, împreună cu Mandarava, consoarta sa indiană. În Tibet a ajuns prin a doua jumatate a secolului al VIII-lea, fiind invitat de regele tibetan Trisong Detsen la sugestia învăţatului indian Shantarakshita, iar sosirea lui Padmasambhava acolo a făcut posibilă ridicarea Samye Gompa, prima mânăstire buddhistă din Tibet, şi convertirea la buddhism a unui mare număr de tibetani.

În pofida prestigiului neegalat de care Guru Rinpoche se bucură în buddhismul tibetan, existenţa istorică a marelui maestru sau importanţa rolului său în răspândirea buddhismului în Tibet au fost, nu o dată, contestate sau minimizate de tibetologii occidentali. Există, totuşi, cel puţin cinci texte tibetane ce nu provin de la discipolii marelui maestru şi sunt anterioare celor mai vechi biografii rămase de la aceştia, care în mod cert merită a fi examinate pentru a încerca creionarea unui portret istoric al lui Padmasambhava: este vorba despre dBa’ bzhed („Testamentul lui dBa”) și patru texte din colecţia de manuscrise descoperite în Dunhuang - Pelliot tibétain 44, IOL Tib J 321, IOL Tib J 644 și Pelliot tibétain 307, din care rezultă că personalitatea fascinantă a marelui maestru a lăsat o impresie foarte puternică asupra contemporanilor şi a impulsionat în mod decisiv, la puţină vreme după trecerea sa prin Tibet, spre crearea imaginii mitice care i se atribuie în buddhismul tibetan.

Însă dincolo de puţinele cronici sau texte tibetane care îi confirmă istoricitatea, Padmasambhava este eroul unui număr uriaş de namtar, biografii ale maestrului, care adesea sunt revelate ca terma, învăţături-tezaur transmise prin timp de la maeştrii din vechime către maeştri din vremuri mai recente, numiţi tertőn. Guru Rinpoche este văzut de tradiţie ca având opt manifestări cu puteri supranaturale, este figura centrală, cu o mare încărcătură simbolică, în multe practici vajrayana din buddhismul tibetan (cu precădere din şcoala Nyingma), este asociat cu învăţăturile Dzogchen, „Marea Perfecţiune”, şi este considerat a fi sursa de inspiraţie a unui număr considerabil de terma, învăţături-tezaur. Iar pentru o bună parte dintre buddhiştii tibetani Padmasambhava rămâne Guru Rinpoche, „Preţiosul Maestru” din care coboară liniile de transmitere ale celor mai vechi învăţături buddhiste propagate în Tibet, adică maestrul maeştrilor. Poate de aceea tibetanii îl compară uneori cu Buddha Shakyamuni şi îl numesc, cu infinită devoţiune Sangye Nyipa, „ Al Doilea Buddha”.

Despre carte                                                                                                                                                       Despre autor

Comandă cartea

Cartea „Templul de Aramă. Biografia lui Padmasambhava, întemeietorul buddhismului tibetan” se comandă uşor şi rapid, direct de pe pagina de Internet a Editurii Herald. Adică aici.

Cine este Padmasambhava?                                                                                                Despre autor