Articole despre Padmasambhava

În perioada în care lucram la redactarea tezei de doctorat (transformată mai târziu în carte), am scris două articole despre Padmasambhava, ambele publicate în Romanian Journal of Indian Studies, publicaţia anuală a Centrului Clujean pentru Studii Indiene, coordonată de Mihaela Gligor.

Primul dintre aceste articole, apărut în 2021, se numeşte „Despre imaginea lui Padmasambhava în textele tibetane anterioare Zangs gling ma” (“On the image of Padmasambhava in Tibetan texts preceding Zangs gling ma”), iar el analizează cele cinci texte referitoare la Padmasambhava, care au fost scrise înainte de Zangs gling ma (dBa’ bzhed și patru manuscrise descoperite în Dunhuang - Pelliot tibétain 44, IOL Tib J 321, IOL Tib J 644 și Pelliot tibétain 307), într-o încercare de a contura un portret istoric al lui Padmasambhava, diferit de portretul mitizat creat de Zangs gling ma și de biografiile revelate care au urmat. Articolul poate fi citit integral aici, pe pagina de Internet a Centrului Clujean pentru Studii Indiene, sau aici, pe pagina academia/edu.

Al doilea articol, publicat în 2023, este intitulat „O privire comparativă între Zangs gling ma și textele despre Padmasambhava anterioare ei” (“A Comparative Overview between Zangs gling ma and Previous Texts on Padmasambhava”), iar el compară cele cinci texte referitoare la Padmasambhava anterioare Zangs gling ma (menţionate deja mai sus) cu textele din Zangs gling ma, într-o încercare de a identifica similitudinile și diferențele dintre ele și de a ajunge la concluzii rezultate din examinarea lor împreună. Tot aici am abordat şi problema credibilității istorice a Zangs gling ma, luând în considerare legătura sa cu dBa’ bzhed, precum și problema duratei șederii lui Padmasambhava în Tibet, prin identificarea textelor din Zangs gling ma care se referă la locurile din Tibet în care a stat maestrul. Articolul poate fi citit integral aici, pe pagina de Internet a Centrului Clujean pentru Studii Indiene, sau aici, pe pagina academia/edu.

Despre carte                                                                                                                                                       Despre autor

Locuri legate de Padmasambhava

În Zangs gling ma, biografia lui Padmasambhava despre care am scris în Templul de aramă, sunt menţionate mai multe locuri din India, Nepal şi Tibet, în care s-au petrecut episoade definitorii pentru devenirea marelui maestru. Am avut norocul să călătoresc prin trei asemenea locuri, aşa că a vorbi despre ele înseamnă, pentru mine, a rememora trei episoade din viaţa lui Padmasambhava, astfel cum ele apar în această biografie.

Rewalsar sau Tso Pema, Lacul Florii de Lotus: arderea pe rug, alături de prinţesa Mandarava

Rewalsar este o mică aşezare într-o regiune deluroasă din Himalaya, la mică distanţă de oraşul Mandi, din statul nord-indian Himachal Pradesh. Aşezarea are în mijloc un lac sacru, pe care tibetanii îl numesc Tso Pema, „Lacul Florii de Lotus”, şi îl asociază cu una dintre cele mai cunoscute legende despre Padmasambhava şi consoarta sa indiană, Mandarava.

În capitolul 4 din Zangs gling ma se relatează că Padmasambhava şi Mandarava se întorceau de la peştera Maratika din Nepal, unde au practicat împreună până au reuşit să obţină realizarea ca vidyadhara al longevităţii. Când au ajuns înapoi, în Zahor, s-a confruntat cu ostilitatea localnicilor şi a regelui Arsadhara, încă furios că fiica sa, prinţesa Mandarava, fugise cu un yoghin rătăcitor. Aşa că localnicii i-au legat pe cei doi şi i-au pus pe un rug aprins, cu intenţia de a-i arde. După mai mult de trei zile fumul rugului încă nu dispăruse, aşă că oamenii au venit să vadă ce se întâmplă; o pală de foc a izbucnit, mistuind în flăcări palatul regal, iar uleiul de susan ce fusese turnat pe rug s-a transformat într-un lac mare, acoperit de flori de lotus. În mijloc, pe o floare de lotus deschisă, stăteau îmbrăţişaţi maestrul şi consoarta sa, cu totul nevătămaţi.

Văzând miracolul, regele şi cei din jurul său au înţeles ce eroare făcuseră şi s-au înclinat maestrului şi consoartei sale, ca unor fiinţe iluminate. În frunte cu regele, locuitorii ţării Zahor s-au convertit la dharma buddhistă, iar devoţiunea lor faţă de maestru i-a adus la nivelul fără întoarcere, cel de al treilea stadiu dintre cele patru care pot fi atinse de adepţii Hinayana. Însă simbolistica acestui episod superb din Zangs gling ma merge mult dincolo de semnificaţia aparentă a textului, şi în mod sigur merită explorată pe îndelete.

Peştera Yangleshö, din Pharping: supunerea spiritelor, alături de prinţesa Shakyadevi

Pharping se află în Nepal, în sudul văii Kathmandu, la mică distanţă de capitala ţării. Este o aşezare modestă, dar cele două peşteri de aici, Yangleshö si Asura, sunt foarte cunoscute pentru pelerini: potrivit tradiţiei, în ele au meditat Padmasambhava şi consoarta sa nepaleză, prinţesa Shakyadevi, înainte ca maestrul să pornească în călătoria sa spre Tibet.

Din capitolul 5 al Zangs gling ma putem afla că, la puţin timp după sosirea celor doi în peştera Yangleshö, spiritele locale au creat obstacole în calea lor, care s-au materializat în secetă, foamete, boli pentru oameni şi molime pentru animale. Padmasambhava a înţeles că are nevoie de ajutor, aşa că a trimis doi discipoli la maeştrii săi din India, pentru a le cere o învăţătură prin care să poată supune spiritele. Maestrul Prabhahasti, unul dintre cei opt vidyadhara ai Indiei, i-a trimis învăţături Vajrakilaya, cu care spiritele au fost înfrânte.

Padmasambhava a alcătuit o sadhana combinată a lui Vishuddha şi Vajrakilaya, şi îndeplinind această sadhana a ajuns la realizarea supremă, ca vidyadhara al mahamudra. Spirite locale din mai multe clase i s-au supus de îndată, iar maestrul le-a legat prin jurământ ca gardieni ai învăţăturilor Vajrakilaya.

Samye Gompa: prima mânăstire buddhistă din Tibet

Aflată în valea Yarlung, care a constituit nucleul de formare al statului tibetan, Samye Gompa a fost construită undeva între anii 775-779, fiind cea mai veche mânăstire buddhistă din întregul Tibet. Nu departe de ea se află oraşul Tsetang, unde odinioară a fost prima capitală a regatului tibetan, şi palatul Yungbulakang, despre care tradiţia susţine că ar fi prima construcţie din Tibet.

În capitolul 11 al Zangs gling ma se arată că Padmasambhava a supus şi legat prin jurământ toate clasele de spirite locale, care înainte împiedicaseră, prin obstacolele create, ridicarea mânăstirii Samye. Apoi toate spiritele supuse de maestru au fost puse la treabă pentru construirea mânăstirii. Este adevărat că Padmasambhava nu a reuşit să supună complet spiritele naga, însă chiar şi acestea au contribuit la finalizarea mânăstirii, aducând pe apele fluviului Tsangpo, în mod miraculos, tot lemnul necesar pentru construcţie.

Trebuie spus că ridicarea mânăstirii Samye fusese începută înainte de sosirea lui Padmasambhava în Tibet, la porunca regelui tibetan Trisong Detsen, sfătuit de învăţatul buddhist Shantarakshita, din India. Cei doi deciseseră că ridicarea primei mânăstiri buddhiste în Tibet era primul pas necesar pentru a începe convertirea la buddhism a tibetanilor, însă felurite circumstanţe negative împiedicaseră, în mod repetat, construirea mânăstirii. Acesta a fost, de altfel, motivul invitării lui Padmasambhava în Tibet: văzând cum este obstrucţionată construirea mânăstirii, Shantarakshita îi ceruse regelui Trisong Detsen să îl cheme în Tibet pe Padmasambhava.

Despre carte                                                                                                                                                       Despre autor

Ce învăţături ale lui Padmasambhava sunt transmise în România?

Învăţăturile transmise de maestrul Namkhai Norbu Rinpoche în România, în Merigar East, sunt învăţăturile Dzogchen („Marea Perfecţiune”), numite şi Atiyoga, considerate a fi învăţăturile cele mai înalte din buddhismul tibetan şi esenţa tuturor învăţăturilor buddhiste. Liniile de transmitere ale învăţăturilor Dzogchen pot fi urmărite înapoi în timp nu doar până în vremea lui Padmasambhava, în secolul 8, dar şi mai înainte până la Garab Dorje, maestrul legendar care ar fi fost, potrivit tradiţiei şcolii Nyingma a buddhismului tibetan, prima fiinţă umană care ar fi primit aceste învăţături şi primul maestru Dzogchen.

În afara practicilor formale şi tehnicilor de meditaţie, învăţăturile Dzogchen includ şi Dansul Vajra, Yantra Yoga şi dansurile Khaita. Însă Namkhai Norbu Rinpoche a reamintit adesea că, deşi bazate pe tradiţia buddhismului tibetan, aceste învăţături sunt dincolo de diferenţe religioase sau sectare, astfel că în realitate ele nu aparţin şcolii Nyingma din buddhismul tibetan, şi nici măcar nici buddhismului tibetan sau vreunei orientări filozofice buddhiste:

„M-am întâlnit adesea cu tibetani care nu sunt foarte instruiți sau intelectuali; cunoscându-mă bine, mă întrebau mereu: „Cărei școli aparții?”. De-a lungul secolelor, în Tibet s-au dezvoltat patru tradiții principale ale budismului tibetan, iar dacă un tibetan aude despre un anumit învățător, este convins că acel învățător aparține în mod necesar uneia dintre cele patru școli. Dacă răspund că practic Dzogchen, atunci acea persoană va presupune că aparțin școlii Nyingma, care a păstrat textele Dzogchen. Alții, știind că am scris mai multe cărți despre Bon pentru a oferi o imagine corectă a culturii originale a Tibetului, ar putea spune că sunt Bonpo. Dar Dzogchen nu este o școală, nu este o sectă și nu este un sistem religios. Este pur și simplu o stare de cunoaștere pe care maeştrii o transmit fără a se lega de vreo tradiție sectară sau monastică. Linia Dzogchen include maeştri din toate categoriile sociale, inclusiv țărani, nomazi, aristocrați, călugări și mari figuri religioase din toate tradițiile și școlile spirituale. De exemplu, al Cincilea Dalai Lama, deși îndeplinea impecabil îndatoririle cuvenite înaltei sale poziții religioase și politice, a fost și un mare practicant Dzogchen.” (Namkhai Norbu Rinpoche, Dzogchen: The State of Self Perfection)

Despre carte                                                                                                                                                       Despre autor

Recenzii

Înainte de a fi despre Padmasambhava, cartea lui Lucian Maidanuc este despre natura umană, despre ingrata nevoie de model concret, de întruchipare, chiar și atunci când avem în vedere cele mai elevate aspecte ale vieții, cum ar fi spiritualitatea. La sfârșitul secolului XIX, un teolog creștin, Albert Schweitzer, a trecut la o meticuloasă evaluare a cercetărilor istorice referitoare la viața lui Isus și, în cele din urmă, a decis că mai mult interes teologic prezintă „Christos-ul credinței” decât „Isus al istoriei”.

Ceva mai la est, discutând despre cineva care a trăit încă și mai la est și câteva secole mai târziu, Lucian Maidanuc, un budist pe care nici propria persoană, așa iluzorie cum e predicată de el, și nici Universul - și acesta vid – nu îl lasă să se lepede de budism, încearcă să îl descopere pe Padmasambhava istoric însă „eșuează” în a discuta, pe parcursul a câtorva sute bune de pagini, despre arhetipurile ce se ascund dincolo de personaj, despre ce întruchipează Padmasambhava pentru adeptul budismului tibetan. Și am putea spune că întruchipează toate aspirațiile „religioase/spirituale” ale naturii umane, împlinirea setei după nesfârșit a omului îngrozit de finitudine, fie ea și vidă. Padmasambhava este atât maestrul cât și discipolul, este ascetul eroic, este cel ce stăpânește natura și forțele ei, este maestrul întregii omeniri, care deține întreaga cunoaștere. Padmasambhava este tot ceea ce ar vrea un om să fie; totodată, poate oferi tot ceea ce vrea omul să primească. Este mai presus de natural și deține atât de râvnita cunoaștere. Fiind și plin de compasiune, devine „Maestrul” și împărtășește cunoașterea oamenilor avizi după a ști, neresemnați cu vidul cognitiv. În context budist, unde cunoașterea are importante valențe soteriologice, gestul său este de-a dreptul mântuitor.

         Regăsim în cartea lui Lucian Maidanuc motive christice, plasate în context tibetan. Pe cât de mult a încercat budismul originar să evite divinizarea lui Buddha Śākyamuni, pe atât de tenace este budismul tibetan în demersul său de a institui un model uman care să întruchipeze în mod desăvârșit realizarea și să arate tuturor că „se poate”.

Din punctul de vedere al „tehnicii” literare și academice, lucrarea este admirabil realizată. Foarte bine documentată, foarte clar structurată, scrisă într-un limbaj și un stil care permit o lectură facilă. Cele peste 500 de pagini ale volumului nu mai par o corvoadă pentru cititor atunci când lectura decurge lejer, ba chiar într-un ritm captivant și alert. Lucian Maidanuc reușește să integreze un foarte precis jargon filosofic tibetan și sanskrit în discursul său în limba română într-un mod în care termenii de specialitate par de-a dreptul adoptați. Cu excepția notabilă a cuvintelor „buddhism”, „buddhist”, pe care, dintr-o fidelitate etimologică aproape cultică, Lucian Maidanuc îi scrie cu „ddh”, respectând originea lor sanskrită dar sfidând orice „vulgară” încercare de acomodare a lor la limba română.

O carte de peste 500 de pagini nu prea poate fi scrisă de un autor neutru, care să nu fie legat afectiv de tema abordată; Lucian Maidanuc a scris această lucrare în primul rând dintr-un spirit „profetic”, secundar valorificat într-o teză de doctorat. El crede în ceea ce spune și vrea să își convingă și cititorii. Pe de altă parte, formația sa juridică și secolul în care trăiește nu îi permit să aibă ca punct de plecare credința sa. Tocmai de aceea, cu foarte multă claritate și precizie, lucrarea debutează cu o justificare filosofică a demersului într-un capitol care expune temeiul doctrinar al budismului tibetan. Lucian Maidanuc abordează și controversata temă a complicatelor raporturi dintre budismul Mahāyāna și budismul tantric, optând pentru ipoteza continuității ridicate dintre cele două sisteme. Tot în spirit rațional-critic, se continuă cu o amplă analiză a surselor textuale pe baza cărora va avea loc discuția. Onestitatea intelectuală a autorului, chiar și colorată în înflăcărarea stacojie a devotului, se vădește la finalul lucrării; partea a cincea, cea concluzivă, abordează raportul dintre mitologic și factual din ceea ce s-a discutat anterior. Provocarea sceptică căreia Lucian Maidanuc acceptă să îi dea curs face ca lucrarea să fie și actuală, relevantă nu doar pentru cel ce simpatizează cu budismul dar chiar și pentru un ateu/agnostic interesat de mentalitatea tantrismului tibetan.

Prin precizie, claritate și erudiție, cartea lui Lucian Maidanuc face lumină într-o zonă renumită întrucâtva tocmai datorită impenetrabilului său mister și anume lumea budismului tibetan. Rămân deschideri spre transcendent, spre magie, spre eludarea constrângerilor naturale, dar totul este pus într-o ordine de secol XXI. Cititorul contemporan chiar pricepe ce se întâmplă în mintea unui budist și chiar își poate regăsi propriile arhetipuri – descrise poate în limbaj christic sau psihanalitic – în acea lume care acum i se arată cu un grad rezonabil de inteligibilitate. Am putea spune că, prin admirabila sa claritate și erudiție, Lucian Maidanuc dezvrăjește puțin Tibetul, elucidându-l. Desigur, nu pe de-a-ntregul.

                                                                                                          Dr. Ovidiu Cristian Nedu

Despre imaginea lui Padmasambhava în Zanglingma (prelegere online, 28 februarie)

În această prelegere voi explora imaginea lui Padmasambhava prin prisma primei biografii complete a marelui maestru, cunoscută sub numele de Zanglingma („Templul de Aramă”), o învățătură terma atribuită lui Nyangral Nyima Özer, un important maestru tertön care a trait în Tibetul Central, în secolul al XII-lea. 

Aşa că voi căuta să creionez cele șapte ipostaze distincte care formează portretul lui Padmasambhava în textele Zanglingma: Ascetul Nebun (nyönpa), Discipolul (lobma), Eroul (pawo), Îmblânzitorul de Demoni (düdul), Maestrul (lobpön), Omniscientul (künkhyen) și Iluminatul (sangyé).

Prelegerea va fi online, pe zoom, sâmbătă, 28 februarie 2026, începând cu ora 16 (ora României), şi este organizată de Institutul Shang Shung din Londra. Mai multe despre prelegere puteţi găsi aici.

Despre carte                                                                                                                                                       Despre autor