Templul de aramă: Biografia lui Padmasambhava, întemeietorul buddhismului tibetan

Originar din India, Padmasambhava a ajuns în Tibet prin a doua jumătate a secolului al VIII-lea şi, deşi nu se ştie prea bine cât timp a petrecut acolo şi care a fost anvergura operei sale de misionariat, este creditat de tradiţie cu un rol atât de important în răspândirea buddhismului în Tibet, încât adesea este considerat părintele fondator al buddhismului tibetan.

Pornind de la biografia marelui maestru care a schimbat definitiv destinul Tibetului, cartea „Templul de Aramă. Biografia lui Padmasambhava, întemeietorul buddhismului tibetan”, de Lucian Maidanuc, ne prezintă portretul său din perspectiva celor şapte ipostaze în care imaginea lui Padmasambhava apare în ea. Este un portret complex, surprins din şapte unghiuri diferite, cele şapte ipostaze putând fi comparate cu şapte faţete ale unui diamant: deşi fiecare dintre ele are o personalitate distinctă şi propria sa strălucire, totuşi doar împreună, toate şapte, pot desăvârşi frumuseţea perfectă, fără nicio umbră sau fisură, cu care diamantul ne încântă ochii.

Aşadar, cartea ne prezintă portretul multidimensional al întemeietorului buddhismului tibetan, așa cum apare el într-un text tibetan pe cât de frumos şi tulburător, pe atât de inspirat şi profund: Zangs gling ma, „Templul de Aramă” – una dintre cele mai cunoscute biografii ale lui Padmasambhava.

Templul de aramă. Biografia lui Padmasambhava, întemeietorul budismului tibetan. Lucian Maidanuc.
Cine este Padmasambhava?                                                                                                                        Despre autor

Buddhismul tibetan şi buddhismul tantric, sau Vajrayāna: care e corelaţia dintre ele?

Având în vedere relaţia foarte strânsă dintre buddhismul tantric (numit şi buddhism Vajrayāna) şi buddhismul tibetan, uneori se tinde la echivalarea lor mecanică, de parcă ar fi vorba despre două denumiri diferite pentru aceeaşi subdiviziune din cadrul buddhismului. Însă între cele două nu se poate pune semnul egalităţii, astfel cum voi clarifica în cele ce urmează.


Buddhismul tibetan şi buddhismul tantric, sau Vajrayāna: care e corelaţia dintre ele?


Articole despre Padmasambhava

În perioada în care lucram la redactarea tezei de doctorat (transformată mai târziu în carte), am scris două articole despre Padmasambhava, ambele publicate în Romanian Journal of Indian Studies, publicaţia anuală a Centrului Clujean pentru Studii Indiene, coordonată de Mihaela Gligor.

Articole despre Padmasambhava (Guru Rinpoche), întemeietorul budismului tibetan – de Lucian Maidanuc.

Despre imaginea lui Padmasambhava în Zanglingma (prelegere online, 28 februarie)

În această prelegere voi explora imaginea lui Padmasambhava prin prisma primei biografii complete a marelui maestru, cunoscută sub numele de Zanglingma („Templul de Aramă”), o învățătură terma atribuită lui Nyangral Nyima Özer, un important maestru tertön care a trait în Tibetul Central, în secolul al XII-lea. 

Imaginea lui Padmasambhava, Guru Rinpoche